Un altfel de antreprenoriat la Galați - interviu cu Cătălin Dimofte, partea a II-a
Prima parte a interviului o poți citit aici.
- Deci în primul rând trebuie să ai un produs/ serviciu foarte bun ca să....
- Deci în primul rând trebuie să ai un produs/ serviciu foarte bun ca să....
Nu! E o atitudine greșită. Niciodată nu va fi un
serviciu foarte bun, perfect. Mereu va fi nevoie de îmbunătățiri. Să ai un
serviciu acceptabil pentru piață. Dacă ar fi așa am putea spune că nu mai
producem Dacia pentru că există Porche. De ce să mai fac facultatea de
inginerie că sunt atâția ingineri buni, când termin o să fiu începător și nu o să știu mai nimica.
-
Și atunci care ar fi
atitudinea potrivită?
Ce pot să fac eu pe domeniul meu? Voi învăța.
Numeni nu se naște perfect. Niciodată nu vei atinge perfecțiunea. Important
este să fii mai bun decât ai fost ieri.
-
Revenind la faptul
că ai un serviciu acceptabil pentru piață, clienții te recomadă...este
suficient? Poate un business să trăiască doar din recomandări?
Și da și nu.
Noi acum putem să spunem că supraviețuim pe baza recomadărilor pentru că
ne-am creat deja un nume. De exemplu, soția mea nu face față cu programările,
dacă ar putea, ar trebuie să muncească și 24 de ore/zi. Dar totuși mai investim în brand-ul nostru.
Serviciile noastre nu se pot multiplica. Poți
învăța pe cineva, dar fiecare are modul lui. În plus, noi am dezvoltat și
abordarea emoțională....sunt niște lucruri pe care nici nu știi cum să le
explici...ar trebui să stai cu cineva mult timp ca să înțeleagă. Și nici oamenii
nu mai vor, că noi mai avem un băiat care lucrează cu noi și l-am tot
recomandat. Dar ei refuză, spun: „Noi la tine am venit”. Le-am spus că la el e
jumătate de preț și nici așa nu vor. Deci prețul nu mai este un impediment,
omul vrea ce este de calitate, chiar dacă costă mai mult.
-
Aici e și puterea
brand-ului personal.
Da, da. Până acum câțiva ani am considerat că brand-ul personal nu este
important și am construit doar brand-ul Santamia. După un timp mi-am dat seama
că brand-ul personal contează foarte mult. O persoană care are probleme de
sănătate nu caută un cabinet sau un salon de masaj, ci caută persoana care o
poate ajuta. Apoi am început să construim brand-urile personale.
Ne tot temeam de ce o să spună alții, ce o să creadă. Dar mi-am dat
seama că nu e important ce cred ceilalți, ci ce faci tu. Pentru că orice ai
face, oricât de bine, întotdeauna vor fi cârcotași. Importanți sunt cei care
sunt mulțumiți și care au nevoie de serviciile tale
Să spunem că sunt 9 persoane care te susțin și una care este împotriva
ta. Problema noastră este că tindem să acordăm atenție acelei persoane care
este împotrivă. Dar ar trebui să privim altfel: ia să văd ce are de spus? Are
dreptate sau nu? Poate feedback-ul acelei persoane te poate ajuta să devii mai
bun.
-
Care este cea mai
eficientă metodă de promovare? Cum să te faci cunoscut?
Prin comunicarea din presă, prin postarea
recenziilor de la clienți. Noi am început să facem asta de curând pentru că
ne-am ferit de asta. Am zis că e o laudă, o chestie de orgoliu, dar apoi mi-am
dat seama că orgoliul este ccea ce simți tu, nu ceea ce faci. Eu nu mă promovez ca să arăt cât sunt eu de
bun, ci ca să ajungă informația la persoanele care au nevoie de ea.
-
Despre Galați se
spune că este orașul în care nu poți să faci nimic, nu merge nimic, nu se
întâmplă nimic. Nu v-a fost teamă că terapiile acestea nu vor fi primite în
Galați?
Noi ne-am
confruntat cu asta pentru că am introdus servicii noi care au fost privite cu
mult scepticism. Da mi-am zis chiar dacă e 1 la 1000, acela este important, lui
mă adresez. Când am introdus conceptul de masaj terapeutic, noi am organizat și
cursuri aici la noi. Din cei care veneau, 80% erau din afara Galațiului.
-
Deci fiind vorba de
niște servicii noi, a fost nevoie de educație. De aceea ați organizat
cursurile.
Eu și soția am zis că vrem să învățăm (noi avem
un principiu: dăm toți banii pe educație. De aceea avem și rezulatate). La vremea respectivă am zis că vrem să
învățăm, dar hai să organizăm noi cursurile. Căutăm lectorii cei mai buni în
domeniul respectiv și organizăm cursuri aici. Ne-am dus la concurenții noștri
și i-am invitat la cursuri să vină să învețe și ei. Știi cum au reacționat?
„Dar tu ce interes ascuns ai ca să vin să învăț și eu?” Eu nu privesc
concurenții ca pe inamici, îi văd ca parteneri. Este în interesul tău ca și
concurenții tăi să ofere un serviciu de calitate. Îți dau un exemplu: dacă concurenții noștri la masaj terapeutic dau rateuri, clienții spun „aaa, masajul
terapeutic este o prostie”.
-
Foarte bună viziune.
De fapt sunteți toți în aceeași oală, iar oamenii tind să generalizeze.
Da! Este o industrie pe care o promovezi. „Kinetoterapeutii
ăștia nu știu să rezolve nimic. Medicii stomatologi nu știu cum sunt.” Nu! Kinetoterapeutul
acela a fost nu știu cum, stomatologul acela a fost slab și poate doar atunci,
în clipa aia. În rest este foarte bun. Generalizarea asta face foarte mult rău.
Și am întâmpinat o rezistenț foarte mare la terapeuții din Galați să-i
școlarizăm.
-
De ce ai nevoie ca
să fii antreprenor?
În primul rând trebuie să ai încredere în tine și în produs. Dacă tu nu
ai încredere în produs, de ce ar avea clienții tăi? Dar încredere nu înseamnă
încredere absolută. Am încredere că pot reuși, dar pot și să greșesc și îmi
asum. Este firesc să greșești Când văd că ceva nu merge stau și analizez, fără
să intru în panică sau să mă ascund. Că noi suntem maeștri în a ne minți și
spunem: „nuuu, nu am făcut eu ceva greșit, gălățenii ăia nu cumpără nimica!”
-
Ce a fost cel mai
greu la început?
Hârțogăraia! Pentru alții este ușor că le place.
Dar eu detest partea asta de facturi, NIR-uri. Eram îngrozit de acele NIR-uri.
Când trebuia să ducem actele la contabilă era una dintre cele mai proaste zile.
Și acuma este că parcă amân până în ultimul moment. Dar asta este pentru mine.
Sunt unii cărora le place.
-
Care sunt avantajele
unui antreprenor față de un angajat.
Grea întrebare! Diferența nu este între
antrepenor și angajat, ci cum privește respectvul viața. Poți să fii un
antreprenor foarte vesel sau foarte trist, poți să fii un angajat foarte vesel
sau foarte trist. Depinde cum privești. Ca antreprenor poți fi foarte stresat
că trebuie să dai salariile oamenilor sau să te bucuri că dai salarii la niște
oameni.
-
Atunci ce îți place
ție la a fi antreprenor?
Mie îmi place că îmi acordă libertate.
-
Ce înseamnă
libertate? Că de muncit, tot muncești.
Muncesc, culmea, mai mult decât ar munci un
angajat. Dar eu azi dacă vreau să ajung la ora 10.00 la serviciu nu mă ceartă
nimeni, doar propria conștiință. Dacă vreau să mă întâlnesc cu cineva anulez
programarea și m-am dus acolo.
-
Aveți angajați?
Încă nu. Avem colaboratori, dar vrem să schimbăm
asta. Cu toate că am încercat să școlarizăm persoane, dar mulți se sperie la
nivel de profesionalism. Când a venit cineva pe lângă soția mea și a văzut cât
știe s-a speriat că a zis că nu o să poată ajunge niciodată. Cu toate că îi
spuneam că noi știam mult mai puține decât știi tu acum. Nu e nicio problemă, nu
se naște nimeni învățat, înveți pe parcurs. Dar mulți se sperie de a învăța.
-
De ce?
Că nu o să ajungă niciodată așa, că nu o să aibă niciodată performanță....sunt
fricile. Nu se apucă de o afacere și dau vina pe alții. Le este teamă nu o să
reușească afacerea, dar nici nu se apucăm să o facă. Ca în povestea cu drobul
de sare.
- Antreprenorul este
cel care gândește un pic invers față de majoritate, care vine cu o nouă perspectivă și schimbă.
Așa ar trebuie să fie. Adaptează și face ceva
diferit. De exemplu este povestea asta că în Galați nu sunt bani, oamenii sunt
săraci, economia nu merg. Și un prieten de al meu îmi zice: „În Galați există o
singură criză: criza coșului de cumpărături și a locurilor de parcare la
supermarket”. Când te duci la mall în Galați găsești mereu parcarea
plină...oameni care s-au dus să cheltuie bani și tu spui că nu sunt bani în
Galați. Ce ai de făcut ca oamenii aceia să vină la tine și să „cheltuie” bani
și la tine? De ce au ei nevoie? Ce problemă le rezolvi? Sunt statistici: cei care merg la supermarket cheltuie 30% inutil. Cumpără mâncare de care nu aveau
nevoie și o aruncă, haine de care aveau deja sau pantofi proști...Bani risipiți. Cum
faci tu ca acei bani să fie „risipiți” cu tine?
-
Că bani sunt....
Da, bani sunt. Și în momentul în care tu atragi
banii aceia ei aduc prosperitate pentru că tu, având bani, devii un client al
altora și aduci prosperitate și lor. De fapt asta este o economie sănătoasă: banii circulă dintr-o parte în
alta.
-
Cum e mai bine
pentru o economie: să fie multe afaceri mici, din toate domeniile, cât mai
diverse sau să fie câțiva coloși care creează multe locuri de muncă și produc
mult pentru toți?
Eu văd mulți antreprenori mici care pun economia
în mișcare. Dacă aș fi o multinațională aș prefera să îmi iau ca și
colaboratori și antreprenori decât angajați. Pentru că antreprenorul va fi mult
mai motivat decât angajatul să facă ca ție să îți meargă bine . Dau un exemplu: tipăresc fluturași pentru un supermaket. Dacă lui nu-i merge bine, eu nu voi
mai avea comenzi. Așa ar trebui să gândească, dar, din păcate, mulți nu gândesc
așa. Ei zic: „Ia uite, eu tipăresc fluturașii și îmi dă 1000 de lei, iar el
face miliarde”. Pe mine nu mă interesează ce face el, contează cum lucrează cu
mine. Cu cât va câștiga el mai bine, cu atât îmi va fi și mie mai bine.
Adu prosperitate celor din jur dacă vrei să îți meragă bine. În viață primești ceea ce dăruiești.
-
Oamenii care vin la
voi, vin pentru probleme de sănătate?
Da, majoritatea vin pentru probleme de sănătate,
dar nu numai. De exemplu eu am o tehnică cu care lucrez foarte bine pe probleme
de relaționare.
-
Când spui probleme
de relaționate te referi la toți oamenii din jur: colegi, prieteni, rude, soț,
etc.
Cu totul ce înseamnă în jurul tău. Noi emitem
energie și ce emitem, atragem. Noi suntem ca un post de radio reglat pe o
anumită frecvență. Dacă ești reglat pe frecvența unui post de știri negative
numai asta auzi. Tot așa atragi oamenii și experinețle în fucnție de frecvența
pe care ești reglat. Pe tine te fac să te simți bine sai mai puțin bine nu
oamenii, ci experiențele pe care le ai cu oamenii respectivi.
-
Oamenii, când vin la
tine, își schimbă frecvența?
Da. Pentru că daca eu sunt supărat pentru că toți
gălățenii sunt nu-știu-cum, voi atrage numai oamenii respectivi. Sau oamenii
care în mod normal se comportă frumos și binevoitor când se vor întâlni cu mine
vor fi nesuferiți.
-
Ce crede lumea
despre hipnoză?
Cred că în starea de hipnoză eu îi controlez mintea,
că nu mai are controlul, cum apare în filme.
Degeaba îi explici că nu-i așa și
că, chiar dacă aș vrea, nu pot să fac asta. Este o iluzie din cauza filmelor,
iar oamenilor le este frică să apeleze. A venit o doamnă care mi-a spus că a
amânat 3 ani să vină la mine pentru că îi era frică. Hipnoza este încă un produs
nou pentru România. Deci în planurile de viitor intră educarea pieței.
-
Ce sfaturi ai da
unei persoane care vrea să pornească o afacere în Galați?
Să afle ce anume îi face lui plăcere să facă. O
afacere pe care o faci cu plăcere va avea succes. Să te duci cu plăcere la
muncă. Pentru că sunt unii care zic „mă duc la scârbici” și merge prost. Ce
simți, aceea trăiești. Eu, lucrând cu partea de hipnoză, analizând cum
funcționează mintea, gândurile, trupul nostru văd cum funționează așteptările
pe care le ai de la activitatea respectivă. Dacă te duci cu plăcere la muncă
mintea ta se mobilizează mult mai bine și ești mai eficient.
Sunt unii care zic că fac afaceri cu mașini
pentru că merge bine, dar nu le face plăcere. Și nu o să meargă chiar dacă
există piață și cerere, pentru că nu sunt pasionați, nu studiază. Uite, noi
ne-am ales partea asta cu terapii pentru că ne face plăcere. Noi ne simțim bine
și vin clienți.
E ca atunci când gătești: dacă îți face plăcere
și mâncarea iese gustoasă, dar dacă o faci pentru că trebuie făcută în timp ce
te gândești la altele nu iese gustoasă pentru că asta ai pus în ea: starea ta.
Starea de bine se molipsește. Oamenii cumpără emoții.
Pe Cătălin Dimofte îl găsiți la clinica Santamia, str. Saturn, nr. 2, bl. B1, sc. 5, parter (Tiglina I, în spatele stației de autobuz)
și pe Facebook: https://www.facebook.com/hipnozaspirituala/
Comentarii
Trimiteți un comentariu